Puterea lui "Iarta-ma!"

Telefoanele primite in ultimele zile la care am raspuns surprinsa, m-au pus pe ganduri, afland cine e la celalalt capat si, mai mult decat atat, vestile care mi-au fost transmise. Asa s-a facut, sa fiu iarasi intr-o conjunctura unde ma gasisem fata in fata cu trecutul. Am dat din nou tarcoale gradinii cu amintiri.
Uneori trecutul nu se ingroapa. El traieste. Nemtii au o pt asta o expresie: "Ai multe cadavre in pivnita". Iar spiritele lor iti dau de furca. Cam asa si cu viata asta. Lucrurile pe cere le-ai facut odata, se intorc inspre tine, mai bune, mai rele, dupa cum le-ai facut. Cercul inca nu e complet. Sau e un fel de "Totul se plateste".
Nu cerusem nimanui in mod special sa isi ceara scuze pt anumit comportament al sau, la un anumit moment al existentei sale, in raport cu mine. Si chiar mi se facusera nedreptati. Am mers pur si simplu mai departe. Nu fara durere, as spune, dar am mers mai departe. Chiar renuntasem la ideea ca acele persoane le-as mai intalni vreodata, macar in mod intamplator si, cu atat mai putin, sa fiu cautata. Dar, se pare ca, unora constiinta nu le doarme. Chiar daca au gresit, au stiut sa se intoarca.
Acum problema se pune in felul urmator: in situatia nou creata eram intr-o dilema. Nu stiam ce sa raspund. De iertat, desigur ii iertasem. Dar vremea a trecut. Nu mai poti innoda ce a fost rupt odata, precum innozi un fir de lana la razboiul de tesut.
Hm... Greu de spus. Dar totusi, bine de simtit.
Rupturi se intampla mereu in viata. Cunoastem persoane, impartasim anumite momente cu ei, mai mult sau mai putin frumoase, mai mult sau mai putin sincere, mai mult sau mai putin importante. Dar, exista unele care sunt intr-adevar in viata noastra ca niste puncte de cotitura. Fie suntem noi cei care desemnam cotitura, click-ul, fie sunt ceilalti. Oricum, rand pe rand, suntem ba una, ba alta. Uneori chiar amandoua la un loc.
Dar cine ne spune noua dinainte cat de importanti vom fi pt cineva? Sau cine ne spune noua dinainte cat de important va fi acel cineva pt noi? Nu prea stim noi asta. Uneori simtim. Exista vibratii adanci inca de la inceput. Alteori trecem peste ele si spunem: "Ah, e un lucru ca oricare altul", ca in timp sa se dovedeasca ca nu a fost chiar asa. Asa se face ca, unii insista sa ne desconsidere, sa ne minimalizeze, sa ne ia drept niste amatori intr-ale vietii, ignoranti, naivi s.a.m.d., urmand mai apoi sa realizeze ca lucrurile nu stau chiar asa. Evident, se intorc spasiti (sau ne intoarcem spasiti), incercand sa rezolvam acea problema karmica, de care ne dam seama mai tarziu. In unele cazuri se mai poate face ceva, in alte cazuri, poate doar intr-o viata viitoare.
Ma gandesc acum la echilibrul nostru interior: de cate ori ne destabilizam universul facand deliberat o greseala sau spunand o minciuna? Cum traim noi cu ea? Ce urmarim sa obtinem prin acea minciuna? Ce credem ca gasim la capatul drumului cand mergem pe cai aiurea? Si, mai ales, ce asteptam de la ceilalti cand ii inducem in eroare sau cand ii luam in deradere? Subestimam apriori pe cineva, fara insa a-i acorda timpul necesar sa se arate asa cum de fapt este. Si atunci ne intrebam: De ce? De teama de a nu trebui sa ne recunoastem inferioritatea in fata lui, in ceea ce priveste anumite aspecte ale personalitatii? Ne e teama ca rezultatele nu vor mai fi aceleasi? Dar acum, ce gust are o victorie cladita pe nedreptate? Iti hraneste sufletul? Mandria? Orgoliul? Eu zic ca daca suntem sinceri fata de noi, astfel de "victorii" nu fac nimic altceva decat sa ne stirbeasca din reputatie MAI ALES in fata propriilor nostri ochi. In fata noastra insine. Si asta e cel mai rau. Ca de altii te mai poti ascunde. Dar problema este: cum traiesti tu cu tine insuti? Te face asta mai fericit? Sincer, nu. Pt ca, altfel, nu s-ar explica aceste intoarceri. Nu s-ar explica aceste iertari si aceste situatii in care ne aflam uneori cu totii.
Desigur, neintelegeri exista, interpretari gresite exista, ca nu vedem noi in acel moment situatia in ansamblu, de acord si cu asta, ca timpul a fost prea scurt, toate pe inteles, conjuncturi tampite si alte o gramada, OK. Dar ce ne facem cu cei care gresesc deliberat? Hmmm... vedeti aici e cuiul lui Pepelea! Greu sa treci peste o "greseala" facuta cu intentie. Iar daca va trebui s-o faci, atunci vei avea nevoie de un suport de explicatii extrem de puternic. Fie ca acea persoana a vrut sa-ti ascunda un lucru mult mai grav, incercand astfel sa diminueze impactul cu realitatea, insa atunci trebuind sa-si asume ulterior curajul de a zugravi situatia la parametrii sai reali, fie a facut-o initial neintentionat, cu rol de gluma (putin probabil, dar sa zicem, dezirabil) si asupra careia nu a mai avut la un moment dat controlul, preferand sa lase lucrurile in aer. Tampita coada de peste ati spune, pt un comportament care se cere a fi al unui adult, dar mai exista si in noi, uneori, o parte care inca nu s-a maturizat complet, in ciuda studiilor, varstei, pozitiei sociale, experientelor de viata s.a.m.d....
In fine, dar sa ne intoarcem la telefoanele pe care le-am primit in ultima vreme.
Mda, recunosc, pe de o parte mi-au linistit inima. Dar pe cealalata parte, cu toata unda de lumina pe care mi-o adusesera, tot nu au reusit sa-mi stearga gustul amar pe care il simtisem atunci, in momentul nedreptatii. Iar odata acele sentimente ale mele erau insotite de lacrimi. Pe alea mi le stersesem atunci singura si am mers mai departe.
Sincer, acum, mare lucru nu mai imi sunt de folos aceste scuze. Dar e bine de stiut.