O zi din viata

Explozia de soare ma insoteste peste tot: e din strada, pana la mine in sufragerie si pana la mine in inima. Pana acolo a ajuns! Splendid! Lumea e din nou colorata! Lumea e din nou vie! E plin de viata peste tot.
Magazinele sunt impovarate cu noi console de flori, de toate soiurile: de la zambile la primroses, de la lalele la violete si tot ce mai poate insoti anotimul verde.
M-e drag sa deschid dimineata geamul si sa stau pe balcon cateva minute pt a inspira aerul placut al diminetii. Pasarile isi fac si ele datoria, de la ciori si pana la vrabii si ce o mai misuna pe aici. Ba canta in cor, ba isi respecta randul, nu stiu dupa care arpegiu...
Tot mai mult se aud avioanele survoland vazduhul. Se aude clar si deslusit chiar si zgomotul mai surd facut de masinile de pe autostrada A3. E semn ca nu e presiune atmosferica. E aerul limpede ca o sticla transparenta. Las in dimineata asta usa balconului mai mult deschisa. Nu e frig inauntru. E doar raoare, dar o racoare care simti ca-ti spala si interiorul fiintei. Nu pot sa nu zambesc si nu pot sa nu-mi arat fericirea, cand dupa atata amar de zapada si de ger, lumea da semne ca arde totusi de nerabdare sa se imbrace in mantia verde. Era si timpul...
Mi-am facut o cafea. Dupa atata timp de abstinenta. O savurez incet. Cred ca e dreptul meu de a-mi arata si eu un pic din pofte si din setea de viata.
Am avut o noapte odihnitoare. De fapt, ultimele 2 nopti le-am dormit pe indelete. Ca o lenesa, m-am trezit la 10 dimineata. Lucrul asta nu e prea des intalnit la mine...
Ma simt dihnita si ma simt bine. In zile ca acestea ma iubesc. Simt ca merg pe strada plutind, razand, ca si cand nimic nu ar exista ce sa-mi tulbure gandurile. Chiar si lucrurile care asteapta in rand sa fie rezolvate, se pare ca au invatat sa-mi respecte dreptul la serenitate. Nu am nevoie de sfaturi, nu am nevoie de ajutoare, nu am nevoie de nimeni si de nimic. Tot ce vreau am langa mine si, mai mult decat atat, tot ce am nevoie e in mine. Ma pot declara fericita. In zile ca astea nu ma mai invinge nici o furtuna. Imi place mereu cand regasesc puterea in mine. Nu, nu sunt o tipa care sa fuga de societate, nu sunt o tipa care sa fuga de confruntari sau de probleme, ci, pur si simplu, le stapanesc. Ma stapanesc. Si stau si privesc doar la spectacolul lumii si al vietii, fara sa fac pe atotstiutoarea, fara sa fac pe marea inteleapta si, mai ales, fara a pune altora piedici sau a ma folosi de ei. Ma gandesc doar ca nimic nu e intaplator in viata. Toate se intampla cu un anumit scop. Iar unele lucruri nu sunt menite ca sa reziste in timp, ci doar sa te duca mai departe. Unde sa te duca mai departe? In ce directie? In descoperirea sinelui tau. Nosce te ipsum. Si e frumos cand te descoperi ca esti in rezonanta cu tine, esti in echilibru, esti fericit cu ce esti.
Mai deunazi am primit un e-mail de la prietena mea si printre multe altele imi spuse: "Sorina, tu nu ai avut niciodata nevoie de cineva langa tine pt ca sa reusesti. Tu vei reusi oricum in viata, fiindca esti o tipa puternica. Asa a fost mereu." Ei bine, nu stiu in ce masura are ea dreptate aici, fiindca, totusi, nu trebuie sa uitam, ca suntem fiinte sociale, avem nevoie de interactiune. Doar prin interactiune ne dovedim capacitatile. Singur e nicicum. Iar eu sunt departe de ceea ce s-ar numi un adept al traiului de tip robinsonian. Oricat de frumoasa ar fi insula, eu tot am nevoie de lume, de societate. Eu am nevoie de aceasta interactiune. Fara ea sunt pierduta. DAR: asta nu ma face mai putin capabila de a merge mai departe sau mai putin capabila de a infrunta problemele cu care trebuie sa ma confrunt, chiar singura, in anumite momente ale vietii.
Reflectez in franturi la tot ce mi se intampla si imi las instinctul sa imi dirijeze directia.
Si acum, nu pot decat sa pot decat sa spun decat: ascultati....:


Asculta mai multe audio Muzica


O zi frumoasa va doresc!