O oglinda a durerii

Suflete marunte care nu stiu ce e durerea, care se ascund de ea, in loc sa o constientizeze. Suflete marunte care se agata in viata de lucruri meschine. Suflete marunte care nu stiu in viata ce e renuntarea si urmeaza cu incapatanare acelasi drum, cel batatorit de toti. Suflete marunte care se ascund pana si de ele insele in sclavia minciunii si aparentei si a convenientei sociale.
Cat de goala poate fi o inima care nu stie a iubi? Si cat de trista poate sa fie o inima care vrea sa iubeasca si nu gaseste ce? Cat de trist si de singur trebuie sa te simti intr-o lume in care fizicul tau conteaza atata pt altii, incat iti dau mereu tarcoale, dar nu se inhama nimeni sa faca macar 2 pasi mai adanc in sufletul tau impreuna cu tine?
E rara iubirea si toti fugim dupa ea. Si cata deznadejde e in sufletul nostru, cand nu vedem peste timp decat inceputuri fara de continuari? Sufletele incep sa se impietreasca, incep sa se teama, incep sa bata in retragere. Cu cat mai multe dorinte, cu atat mai multe temeri. Cu cat mai multa iubire de dat, cu atat mai multa panica ca nu vom fi intelesi. Carusele ametitoare intr-o lume in care se aud voci de chemare de peste tot, dar nici un drum drept, nici o lumina de nadejde, nici o intindere de mana si nici un pas spre tine, mai mult decat pana la primul impact.
Uneori ma simt ca o carte intr-o vitrina, groasa, grea, cu coperti dure de carton si cu un invelis lucios, frumos, dar care deja de la prefata dezarmeaza prin consistenta si pret. Nimeni nu se oboseste s-o citeasca. Unii ar cumpara o astfel de carte ca sa-si infrumuseteze biblioteca. Sunt prea complicata sa ma tina cineva in mana pana la ultima pagina. Pe nimeni nu intereseaza lectura. Unii se uita la pret, altii la grosime, la volumul de pagini, la capitole, ma rasfoiesc si se multumesc cu atata. Ma lasa jos si pleaca mai departe. Insa pot povesti ca au avut in mana un astfel de exemplar. Ma intreb: de ce fac asta? Si asa nu inteleg mare lucru despre ce e vorba. Apoi, se dau eruditi. Iar daca ii intrebi ce legatura este intre doua capitole alese aleator, schimba vorba ca si cand chelnerul care tocmai trece e mai important, sau discutia despre ploaia de afara e mai palpitanta.
Poate ca nu sunt facuta sa stau linistita, poate ca nu sunt facuta sa fiu fericita. Poate ca trebuie sa-mi aleg fericiea din cioburi, sa strang farame din secundele ce trec pe langa mine, nevoita fiind sa nu am niciodata ceva al meu. De aceea dorinta de a avea un copil. Neinteleasa de majoritatea, condamnata de altii, si poate aratata cu degetul de altii. Dorita ca un trofeu, ca o podoaba alaturi de cineva, pt a-i intari lui convingerea imaginii de sine de mascul feroce, sau macar de "Uf, am ajuns si acolo! Sunt tare!".
Dar, intr-o lume fara dragoste, ce alegi? O viata desarta mai departe intr-o sterilitate afectiva, intr-un incubator social, unde se pune baza pe cum arati, pe aspectele superficiale? Nu ma mai intereseaza de mult cum arat ca aspect fizic. Nu imi e rusine cu ce sunt si cum arat, ci doar ma doare sufletul de atata singuratate. Si ce-mi pasa mie cati barbati roiesc in jurul meu, ca mustele in jurul farfuriei cu magiun? Nici unul nu reuseste sa se opreasca si sa spuna: "Gata, vreau sa fii a mea, a mea, asa cum esti!". Si sa simt si eu acelasi lucru. Eu nu pot face conventii sociale. Nu pot face targ din mine. Altele ar spune ca sunt o proasta, dar totusi, nu-mi pot vinde sufletul. Stiu, am pierdut de atatea ori dandu-ma pe mine si fara sa-mi fie teama. Am si refuzat de multe ori, pt ca targul era inechitabil, pt ca stiam ca nu pot da si nu vroiam sa ma vand sub pret. Unii ar zice: mai bine sa te vinzi sub pret si sa iei ceva, decat sa ramai cu mainile goale. Dar voi nu intelegeti? Eu nu pot asta! Am prea mult de dat ca sa ma targuiesc pt suflet.
Poate ca nu intamplator mi se inchid atatea usi in fata. Poate ca daca nu vad eu pe unde trebuie sa merg, mi se vor inchide altele si altele si altele, pana cand nu va mai ramane decat una: cea pe care trebuia s-o vad de la inceput. Undeva, trebuie sa existe cineva care sa ma merite!

As putea sa scriu orice pe acest blog. Si asa nu-l mai citeste nimeni. O sa devina o a doua piele a mea, o a doua viata. O oglinda a durerii...Si nu am de gand sa scriu frumos. Durerea nu e frumoasa!